Sunday, September 5, 2010
Clubul a încheiat în perioada 23 septembrie – 6 octombrie o serie de expoziții realizate la Veneția în colaborare cu Institutul Cultural Român de acolo (2006-2010).
Anul acesta ne-am plimbat cu „Arca lui Noe” (titlul expoziției) de-a lungul canalelor Veneției. Expoziția prezentată cu ceva luni în urmă la “DGallery” a stârnit interesul unui public divers aparținînd multor culturi. Tematica expoziției, așa cum ne sugerează și titlul, a avut în prim plan lumea animalelor. S-au urcat în arcă animale foarte diferite, de la cele pe care le întâlnești zilnic în curtea bunicii, la animale fantastice sau personaje ce luau chip de animale.
A fost de asemena o plăcere sa fim prezenți pe 24 septembrie la lectura publica oferita de scriitorul Călin Torsan (prietenul nostru din Bookataria 1).
[Silvia Olteanu, text si fotografii]
Clubul Ilustratorilor la Zilele Bucurestiului 2010
Clubul Ilustratorilor a fost invitat să expună lucrări şi să desfăşoare un workshop pentru copiii vizitatori. Astfel ne-am prezentat doi membrii ai Clubului: Margareta Udrescu şi Bianca Haţeganu, împreună cu Felicia Ionescu. Având materiale de pictură pentru copii, i-am invitat la standul nostru să facă colaj, să deseneze şi să picteze ceea ce le place lor mai mult, noi îndrumându-i, sugerându-le soluţii pentru finalizarea lucrărilor. A fost un succes, copiii erau încântaţi, d-abia îi mai ridicam de la mese pentru a face loc altor copii. La final am expus lucrările lor pe un panou de lângă standul nostru.
Vizitatorii au fost plăcut impresionaţi de standul Clubului ce continea imagini si cartoane pictate de membrii nostri.
Lume multă, preocupată de arte în acest an la Zilele Bucurestiului.
Pisica a făcut din nou ravagii. :)
Tuesday, June 1, 2010
"ARCA LUI NOE"
Vernisaj 11 iunie, ora 18:00 la D Gallery,
Str.Theodor Burada nr.12 sector 1 Bucuresti (vis-a-vis de parcul facultatii de Drept, langa intersectia Vasile Parvan cu B-dul Kogalniceanu)
Orar: marti/sambata orele 15:00 – 19:00
Web http://dgallery.ro
Expozitia poate fi vizitata intre 11 iunie - 2 iulie 2010
O data pe an, Clubul Ilustratorilor invita publicul in Bookatarie. Pentru a doua oara, aveti ocazia de a vizita laboratorul, atelierul, bucataria noastra. Ne-am fi dorit sa servim doar produse "coapte" pe la edituri, dar, daca nu se poate, invitam lumea sa deguste mostre, experimente, incercari. Mai mult sau mai putin reusite, gustoase. Speram sa expunem candva si carti, in loc de Bookatarie sa va invitam intr-un restaurant cu rafturi pline de carti lucioase, cartonate, mirosind a cerneala de tipar. Pana atunci, deschidem Arca lui Noe, cu toate specimenele (de hartie) salvate din potopul vietii cotidiene.
Toate povestile lumii au cel putin o trasatura comuna in inventarul lor de personaje, dincolo de specificul national sau de incarcatura morala, educationala. Secundare sau principale, exista niste personaje care apar peste tot, in toate cartile, intotdeauna: ele sunt Animalele. Lupii, iepurii, ursii, serpi, maimutele, pisicile si cainii, pasarile de tot felul, chiar si pestii si insectele. Tot ce traieste pe pamant, in aer sau in apa, in lumea reala sau cea imaginara, animale reale, fantastice sau demult disparute. Toate animalele copilariei, creaturile viselor sau cosmarelor noastre. Nu exista ilustrator sa nu intalneasca in cale acest subiect. Este esential pentru un grafician sa-si umple bagajul, caietul, cu studii de animale. Caietul ca laborator personal, inventarul subiectiv, arca sa.
In desene si-au facut drum animale celebre din povesti celebre, dar si animalele noastre de acasa, personaje ale unor povesti nescrise.
D Gallery ramane, la un an de la deschidere, acelasi spatiu deschis pentru tineri artisti, promovand evenimente originale prin continut, oferind publicului sau fidel arta "fresh", noua, tanara, intr-un loc lipsit de constrangeri de orice tip, cu exceptia atractiei gravitationale.
Clubul Ilustratorilor (clubulilustratorilor.blogspot.com) a luat fiinta in 2006 si este un grup de artisti coagulat in jurul unei preocupari comune: pasiunea pentru lucrul cu imaginea, pentru constructia de naratiuni vizuale si pentru incursiunile in zonele de contact ale textului cu imaginea. Este momentan, alaturi de proaspat infiintata filiala Romania a SCWBI, singura organizatie care ofera un cadru coerent si profesionist practicarii ilustratiei de carte ca arta.
Membri: Alina Antemir, Alina Samoschi, Ioana Ursa, Irina Dobrescu, Mihaela Paraschivu, Oana Ispir, Patricia Suliman, Radu Tartan, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Stefan Ungureanu, Alina Spatariu, Alexandra Radulescu, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Ciprian Udrescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Doina Roman, Florin Pantilimon, George Anghelescu, Stela Lie, Veronica Neacsu, Adrian Mihalcea, Florian Mihalache, Mihaela Schiopu, Gabriela Boiangiu, Agnes Keszeg, Victor Ionescu, Adriana Gheorghe, Adriana Horga, Andrei Gamart, Bianca Hateganu, Livia Coloji, Ilies Eugenia, Andreea Constantin, Alexandra Cor.
Multumim tuturor partenerilor media si NAG#4.
Friday, May 28, 2010
14-26 mai 2010, Una Galeria, str. G-ral Budişteanu nr. 10,
vor fi expuse cărţile premiate la cel mai prestigios concurs de design de carte din Germania.
Vernisajul: vineri 14 mai , ora 17.00
Fundaţia Buchkunst din Frankfurt organizează în fiecare an concursul de book design „Cele mai frumoase cărţi germane“ (Die schönsten deutschen Bücher). Din peste 700 de titluri prezentate la concurs, 64 au obţinut premii în 2009. Conform tradiţiei, organizatorii alcătuiesc anual o expoziţie cu toate cărţile premiate, care itinerează la cele mai importante târguri de carte din lume. Centrul de Carte Germană Bucureşti expune la UNA Galeria colecţiile din 2008 şi 2009.
Workshop-ul a fost tinut de: Cristiana Radu, Patricia Suliman si Suzan Suliman. .
Workshop-ul a fost impartit in doua:
1. partea teoretica - ne bucuram ca am reusit sa ii implicam activ pe participanti. In jurul unei mici prezentari despre ilustratia de carte in general (cu exemple de carte foarte frumoase aduse de Cristiana din biblioteca personala si exemple din lucrari ale membrilor Clubului), despre trenduri in tari diferite si despre felul in care se misca lucrurile pe piata de carte locala si internationala, s-a creat un dialog foarte placut care ne-a ajutat si pe noi sa vedem cum e perceputa ilustratia de studentii din Romania.
2. partea practica – a constat in mici exercitii de imaginatie.
Am reusit sa ducem cu succes pana la capat doua teme propuse de noi.(am fost foarte placut surprinse sa vedem ca participantii au ramas sa termine ultima tema, desi orele rezervate workshop-ului se terminasera.)
Prima tema a constat in ilustrarea unui cuvant care nu exista in DEX. (ex. clompoceala) iar a doua a presupus un colaj de elemente grafice si text pe o pagina A4 cu scopul de a sugera un sentiment (ex. bucurie).
La final, desenele au fost prezentate reciproc, a avut loc un dialog pe marginea lor si am oferit si premii - constand in oferirea cate unei carti, apartinand membrilor Clubului, celor care au desenat cele mai adecvate temei trei ilustratii. Selectia a fost facuta impreuna cu toti participantii. Cei prezenti (cu backgrounduri diferite, de la ASE la arhitectura si arta, si din zone diferite, bucuresteni, ieseni) s-au implicat cu adevarat, au lucrat cu spor iar rezultatele, pe care le puteti vedea mai jos, ne-au surprins pozitiv.
Speram ca in urma workshopului participantii sa fi ramas cu o idee mai clara despre ilustratie, rolul si locul ei in zona arta/ design/ piata de carte, sa le fi starnit pofta de a desena si de a sti mai multe despre desen si sa pastram legatura cu cei real interesati de domeniu.
Ar mai fi de zis ca am avut parte de un spatiu foarte frumos si primitor la mansarda librariei Carturesti care a fost un ambient perfect pentru crearea unei atmosfere creative.
Wednesday, May 5, 2010
Torino Book Festival
Stela Lie
Tuesday, February 23, 2010
Calendarul ADC
Art Directors Club Romania si Clubul Ilustratorilor au lansat Calendarul “Ilustrat cu ilustratii” – proiect al carui obiectiv este acela de a promova ilustratia ca mijloc de expresie grafica moderna.
Serban Alexandrescu, Presedintele ADC Romania, povesteste cum a luat nastere ideea acestui proiect: “Calendarul nu vine doar din dorinta de a oferi ceva “deficitar” in oferta de sezon, ci si din admiratia pentru o resursa mai rar folosita la noi – ilustratia. In mare masura, impinsa in ghetoul tematic al “cartilor pentru copii”, ilustratia iese rar si greu la rampa in ipostaze pentru adulti. Sporadic in reviste, la fel de sporadic in publicitate, ilustratia ne arata, uneori, cand e pe maini bune, ce enorm potential expresiv detine.”
Paisprezece art-directori din unsprezece agentii de publicitate ai caror directori de creatie sunt implicati in ADC*RO au format echipe cu paisprezece ilustratori din Clubul Ilustratorilor. Prin tragere la sorti, fiecare echipa a primit cate o fila din calendar de ilustrat, fara nicio constrangere estetica sau tematica.
“Adevaratul scop al experimentului nostru a fost promovarea ilustratiei ca mijloc de expresie grafica moderna. Ilustratorii din Club pot si vor sa faca si altceva decat carti pentru copii. Noi credem ca multe branduri si multe publicatii pot deveni mai vii si mai expresive dand credit ilustratiei “custom-made” in detrimentul fotografiei diluate in image-bank-uri. Si ilustratori, slava Domnului, avem. Daca stim unde sa ii cautam. De pilda, pe unii dintre ei ii gasim usor pe clubul ilustratorilor.blogspot.com” completeaza Alexandrescu.
“Daca anul trecut am facut un “dans” impreuna cu scriitorii si a iesit cartea Bookataria de texte si imagini, acum (la invitatia “baietilor” din advetising) am dansat din nou si a iesit un calendar. Speram ca lumea din advertising sa ne vada si sa ne solicite si pe mai departe, e loc de ilustratie si in domeniul lor. Oferta noastra e diversa, tehnic, stilistic. Daca editorii nu prea ne baga in seama (si in carti) poate ne gasim locul asa” conchide Stela Lie, membru al Clubului Ilustratorilor.
Calendarul “Ilustrat cu ilustratii” a fost tiparit in editie limitata iar locurile de unde poate fi procurat sunt Rue de Pain si Anthony Frost.
Cosmin Nasui
Cu aproape 80 de lucrari am umplut Palazzo Correr, atat in salile de la etaj cat si Galeria Noua de la parter.
Vernisajul deschis de directoarea Monica Joita a fost un adevarat eveniment, arta vizuala fiind insotita de un moment muzical inedit ce a adunat un public numeros. A cantat Maria Buza insotita de un taraf de lautari.
Expozitia poate fi vizitata pana pe 17 decembrie.
Deplasarea artistilor si intreg evenimentul a fost generos sustinut de Primaria Bucuresti prin Centrul de Conservare ai Valorificare a Traditiei Populare Romanesti prin Directoarea acestuia, Claudia Virlan, prezenta la vernisaj.
Carti proaspete
Lansare de carte Gaudeamus
Lansare de carte - Bookataria de texte si imagini - antologie de povesti ilustrate pentru copii
28 noiembrie, ora 11:00, standul Pro Editura si Tipografie
„BOOKATARIA DE TEXTE SI IMAGINI” este o premiera editoriala. Volumul reuneste o pleiada de scriitori si ilustratori romani cu texte si imagini dedicate copiilor. Este o carte – manifest, dovada ca exista resurse proaspete, aici si acum, atat in zona textelor originale romanesti pentru copii cat si in cea a ilustratiei de carte de calitate. Dupa golul lasat de disparitia titlurilor de carte romaneasca pentru copii din anii 80, Bookataria demonstreaza ca se poate reinnoda legatura cu o traditie aparent pierduta. Suita de povesti si desene sunt un deliciu pentru copiii mici si mari si ar putea fi un handbook pentru editori.
Cartea ofera o serie de surprize cititorului, printre semnatarii textelor aflandu-se atat scriitori de literatura pentru copii, cat si multe nume binecunoscute publicului, autori de beletristica, ce abordeaza si acest domeniu. Dintre acestia, unii o fac in premiera. Stilurile celor prezenti in carte sunt foarte diferite, iar selectia de texte rezultata propune o imagine de ansamblu asupra literaturii noastre pentru copii azi. Mai mult, alaturi de scriitorii romani sunt inclusi si autori cunoscuti pentru contributia in domeniul literaturii internationale pentru copii.
La lansare, puteti asculta o parte din texte in lectura autorilor - vor citi din propriile povesti si poezii Grete Tartler, Elena Vladareanu, Alina Darian si Florin Bican.
Contribuie:
Simona Popescu, Cosmin Manolache, Calin Mihailescu, Florin Bican, Doina Rusti, T.O.Bobe, Calin Torsan, Grete Tartler, Alina Darian, Mircea Cartarescu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Vasile Ernu, Ada Milea, Ioana Nicolae, Florica Bud, Victoria Patrascu, Marie Chartres, Jan Cornelius, Elena Vladareanu.
Ilustratori: Mihaela Paraschivu, Ioana Ursa, Oana Ispir, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Alexandra Radulescu, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Stela Lie, Veronica Neacsu, Agnes Keszeg, Adriana Gheorghe, Adriana Horga, Doina Roman, Alina Munteanu, Sebastian Oprita, Marga Udrescu.
Cartea finalizeaza un proiect coordonat de scriitorul Florin Bican si este realizata de Clubul Ilustratorilor si Faber Studio si tiparita la Pro Editura si Tipografie cu sprijinul Adria Grup SRL.
Istanbul, Turcia
noiembrie 2009
In momentul cand Clubul Ilustratorilor a fost invitat sa expuna in cadrul targului de arta „Artist 2009” (Sanat fuari) s-a ridicat imediat problema gasirii unei tematici pentru expozitie. Si cum aceasta era prima data cand publicul turc interactiona vizual cu lucrarile membrilor Clubului Ilustratorilor, ne-am gandit sa le spunem o poveste. Si cum orice poveste incepe cu „A fost odata ca niciodata...” asa a ramas si numele expozitiei.
Povestea noastra a avut in centrul atentiei o pisica mare si rosie cu aripi(realizata de Veronica Neacsu), un simbol care ne urmeaza si care reuseste mereu sa aduca zambete privitorilor si nu de putine ori se lasa fotografiata si admirata.
Publicul nostru a fost curios si nu l-am dezamagit, surprinzandu-l mereu cu momente speciale in povestea noastra, proiectul Cutiuta, Colectia pisicii, cartile de artist(Stefan Ungureanu, Gabriela Boiangiu). ilustratiile-obiect ale Oanei Ispir si multimea de cartoline, semne de carte si insigne. Lucrarea Silviei Olteanu, «Cien años de soledad» a fost indelung admirata de toti vizitatorii. Iar panzele Mihaelei Paraschivu au fascinat trecatorii, nu putini fiind cei care au cerut o adresa de contact.
Deznodamantul a fost cu happy end, cine dorea, putea sa mai vada si alte povesti daca intra pe blogul nostru si de asemenea ni s-au propus viitoare colaborari, astfel ca povestea noastra sa se continue si la anul pe meleagurile turcesti.
Participarea a fost realizata cu sprijinul ICR Istanbul prin Domnul Prof. Dr. Mihai Maxim, directorul Institutului, Doamna Silvana Rachieru si Doamna Liliana Boscan.
Paralel cu acest eveniment s-au desfasurat Targul de carte si prima editie a Festivalului de literatura Tanpınar. Multe interviuri si intalniri cu autori celebri din toata lumea (din Romania: Norman Manea, Dan Lungu, Adela Greceanu, Luminiţa Marcu si Silvia Kerim)!!!
Au expus: Mihaela Paraschivu , Ioana Ursa, Anca Popescu, Adriana Horga, Adriana Gheorghe, Alina Samoschi, Doina Butuşină, Silvia Olteanu, Ştefan Ungureanu, Amalia Dulhan, Margareta Udrescu, Ciprian Udrescu, Alexandra Rădulescu, Patricia Suliman, Irina Dobrescu, Stela Lie, Sebastian Opriţa, Oana Ispir, Suzan Suliman, Cristiana Radu, Raluca Ilie, Veronica Neacşu, Doina Roman, Alina Antemir si Adrian Mihalcea.
Curator: Patricia Suliman
Multumim tututor celor care s-au implicat in proiectul «Once upon a time...» si in special Doamnei Stela Lie.
BOOKFEST
Va invitam la discutia
CARTEA DE COPII- INCOTRO?
Dezbaterea porneste de la un proiect initiat de scriitorul Florin Bican impreuna cu Clubul Ilustratorilor. Bookataria de texte si imagini este prima antologie romaneasca de povestiri si ilustratii pentru copii, prima initiativa care aduna la un loc o serie de nume importante de scriitori si ilustratori romani.
Despre ce inseamna aceasta initiativa in contextul actual al pietei de carte, cand dezinteresul editorilor merge mana in mana cu lipsa de educatie vizuala a publicului, despre traditia remarcabila a cartii romanesti pentru copii si pauza care a urmat dupa 89, despre ce se intampla cu literatura pentru copii azi vor vorbi Alina Darian (autoarea a doua remarcabile carti pentru copii si a editurii Soarele si Luna), Stela Lie (initiatoare a Clubului Ilustratorilor) si Florin Bican, scriitor, coordonatorul proiectului Bookataria de texte si imagini
Time Out
Clubul Ilustratorilor
Centrul National al Dansului, Bucuresti.
Bookataria de Imagini- 1 iunie
BOOKATARIA DE IMAGINI
[d] GALLERY, str Th Burada nr 12 (langa parcul Facultatii de Drept)
Vernisaj: luni 1 iunie, ora 18.00 Expozitia este deschisa in perioada 1-13 iunie.
Program de vizitare 16.00-20.00, luni inchis, telefon 0744342487 (Amalia Dulhan)
Clubul Ilustratorilor va invita de ziua copilului la o expozitie de ilustratie prezentand proiectele recente ale membrilor sai - desene publicate sau nepublicate, carti tiparite
sau digitale, carti-de-artist, ilustratii-obiect, etc. O data pe an ilustratia va invita in laborator, in Bookatarie!
Intre aceste proiecte, Pas-de-deux (o suita de lucrari ce au facut obiectul unui concurs intern, dotat cu Premiile Anonima, ce insumeaza 1000 de euro) ilustreaza conceptia personala a ilutratorilor despre relatia intre doi parteneri egali, diferiti si inseparabili: Textul si Imaginea.
O serie de carti de artist ofera experienta intima a intalnirii cu unicitatea obiectului-document, desenat,/gravat/ pictat, scris si legat manual, colaj de hartii desenate/pictate, fotografii ori obiect printat/tiparit/serigrafiat cu exactitate tehnica intr-un tiraj limitat.
Expunem si tipar digital, adica mai multe carti in tiraj mic si multe cartoline.
Vernisajul expozitiei este acompaniat de lansarea Booktariei de texte si imagini-
o antologie de texte pentru copii mici si mari, apartinand unor scriitori romani prestigiosi si ilustrate de membrii Clubului. Proiectul este un manifest al ideii ca exista resurse atat in zona textelor originale romanesti pentru copii (macar in sertarele scriitorilor) cat si in cea a ilustratiei de carte de calitate.
Pe terenul recent defrisat, la noi, al colaborarilor autor-ilustrator, Bookataria.. este prima initiativa care aduna la un loc o serie de nume importante de scriitori si ilustratori romani cu texte si imagini dedicate celor mici.
Proiectului coordonat de scriitorul Florin Bican i s-au alaturat scriitori cu stiluri foarte diferite, nu toti scriitori de literatura pentru copii. Un scriitor va vorbi si la lansare:
Horia Roman Patapievici!
Contribuie: Simona Popescu, Cosmin Manolache, Catalin Mihailescu, Doina Rusti, T.O.Bobe, Calin Torsan, Grete Tartler, Alina Darian, Mircea Cartarescu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Vasile Ernu, Ada Milea, Ioana Nicolae, Elena Vladareanu, Floriana Bud, Victoria Patrascu.
Deocamdata cartea este editata digital, produsa in colaborare cu Faber Studio (Silvia Olteanu, Alex Radulescu, Dinu Dumbravician). Asteptam interesul editorilor si propuneri de publicare!
Noi nu va vindem „povesti de adormit copiii” ci „povesti de trezit copiii”. Cu alte cuvinte, initiativele de acest tip lucreaza cu ilustratia ca forma de cunoastere. Intr-un univers abandonat prin traditie pasivitatii si marcat de constrangerile comercialului si ale jocurilor de putere, indivizii se alieneaza. O carte pentru copii bine scrisa si desenata e un pas spre educarea sensibilitatii colective. România anilor 70-80 era, paradoxal, mai bogată şi mai colorată la capitolul cărţi pentru copii decât cea de acum. Copiii romani de azi cresc cu expunere limitata la cateva tipuri de stimuli vizuali, care de obicei inregimenteaza imaginatia in loc sa o deschida. Piata de carte, cu rare si foarte recente exceptii, e un teritoriu arondat setei de a face bani, si atat. In alte tari exista subventii de stat pentru acest domeniu si un interes constant, pentru ca povestile si imaginile aferente lor nu sunt doar „un domeniu minor al pietei de carte” ci contribuie la stabilirea coordonatelor psihice fundamentale pe care vom evolua si a universului existential al fiecaruia. In acest context este extrem de importanta o initiativa care deschide spatiu creativitatii, care poate stimula imaginatia si produce o deschidere mentala. (Cristiana Radu)
In cadrul expozitiei, pe data de 3 iunie va propunem si o “intalnire de lucru” cu invitati din advertising. Se va dezbate un subiect foarte important pentru orice artist-grafician-ilustrator: despre ilustratie si locul ei in publicitate.
Invitati de marca din domeniu: Serban Alexandrescu (Headvertising), Mihai Grecea (Adviser) si altii.
Clubul Ilustratorilor (clubulilustratorilor.blogspot.com) a luat fiinta in 2006 si este un grup de artisti coagulat in jurul unei preocupari comune: pasiunea pentru lucrul cu imaginea, pentru constructia de naratiuni vizuale si pentru incursiunile in zonele de contact ale textului cu imaginea. Este momentan, alaturi de proaspat infiintata filiala Romania a SCWBI, singura organizatie care ofera un cadru coerent si profesionist practicarii ilustratiei de carte ca arta.
Membri: Alina Antemir, Alina Samoschi, Ioana Ursa, Irina Dobrescu,
Mihaela Paraschivu, Oana Ispir, Patricia Suliman, Radu Tartan, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Stefan Ungureanu, Alina Spatariu, Alexandra Radulescu, Alexandra Ujeuca, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Ciprian Udrescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Doina Roman,
Florin Pantilimon, George Anghelescu, Stela Lie, Veronica Neacsu,
Iulian Fratila, Elena Ghiocel, Adrian Mihalcea, Florian Mihalache, Mihaela Schiopu, Alina Muntean, Gabriela Boiangiu, Agnes Keszeg, Victor Ionescu, Adriana Gheorghe, Adriana Horga
Friday, May 15, 2009
Cele mai frumoase carti din Germania
au sosit din nou Cele mai frumoase carti din Germania ! De asta data laureatele pe 2008!
Va asteptam, impreuna cu partenerii nostri de la atelierul de grafica, intr-o atmosfera informala dar foarte prietenoasa, sa ne bucuram de ele. Aveti la dispozitie doua zile!
Detalii in invitatia atasata sau la 031 425 30 58, 0722539011
Cu cele mai bune ginduri, Ioana Gruenwald
Monday, May 4, 2009
Targul de Carte din Kolkata, India- 2009
Jerusalem International Book Fair 2009
Una din relizarile noastre recente, este participarea la Targul de carte de la Ierusalim(Jerusalem International Book Fair 2009). Acesta participare am realizat-o cu sprijinul ICR Tel Aviv si al doamnei Claudia Lazar careia ii multumesc inca odata pentru tot sprijinul, indrumarea si compania placuta oferita.
Participarea la acest targ a fost o experienta foarte utila, deoarece Israelul si Ierusalimul ofera un public mult mai divers si cu mult mai diferit de cel europen. Acesta ajuta mult la constientizarea valorilor specifice ambelor culturi. Am realizat cu aceasta ocazie ce inseamna sa incerci sa te faci inteles in fata unui public cu valori aparte. Am observat desemenea cat de important este sa cunosti publicul si asteptarile lui in functie de cultura si tara si cred ca un targ de carte este locul cel mai util sa descoperi unde esti ca ilustrator si ce conditii iti ofera propria ta tara pentru a te realiza.De exemplu la acest targ, Lituania, tara invitata, s-a prezentat exceptional.Va voi aduce mostre.
Publicul era curios, practic si citit, dar mult mai interesat de politica si religie; sensibili la culoarea si continutul vesel sau inteligent-umoristic al ilustratiilor precum si (in cazul Israelului) carti ilustrate la texte sau cuvinte romanesti (scrise in romana ; deorece multi sunt vorbitori de romana), pe care noi nu le aveam (de invatat din asta).
Cred ca e bine ca pe viitor si nu doar in cazul Israelului sa fim mai atenti sau din ce in ce mai atenti la ilustrarea unor motive specifice noua cat si tarii in care mergem. Sa ne prezentam bine cultura proprie. Astfel, nu-i de mirare, s-au cumparat repede ilustratiile Iriniei cele cu masa imbelsugata, ale Stelei cu motive populare, ale Margai cu circul. Nu le-au placut chiar de loc cele cu subiecte mai delicate ; desi au fost niste europeni care au cumparat ilustratiile Mihaelei si Amaliei. Desemenea nu le plac porcii (a trebuit sa ascund ceva ilustratii si semne de carte de-ale Mihaelei). Apreciate mult au fost ilustratiile de la Reders Digest.
Am participat cu ilustratii (printuri A4), cartile din Colectia Pisicii, cartile de artist (apreciate) si cartoline.
Targul a fost un maraton de la 10 dimineata la 10 seara.
Ca bile albe, am realizat o prietenie buna cu Stela Giurgenu de la Dilema care a si scris despre participarea noastra acolo si cu Lucia Toader de la Centru Cartii.
Ca bile negre : Desi au participat si scriitori romani nu am reusit sa ne apropiem.
Fiind primul targ international la care particip pot sa spun ca am invatat multe.
Multumesc Doamnei Stela pentru oportunitate.
Cu drag tuturor,
Ioana Ursa
Workshop cu Doug Cushman pentru tinerii ilustratori si autori de carte pentru copii
Autorul si ilustratorul de carte pentru copii Doug Cushman va gazdui un workshop despre munca de ilustrator dar si cea de scriitor, joi, 19 februarie, ora 18.30, la Ceainaria Carturesti Verona. Creatorul personajelor Aunt Eater si Inspector Hopper si autorul a peste 90 de carti, Doug Cushman ii va sfatui pe tinerii ilustratori romani cum sa isi construiasca un portofoliu si cum sa reuseasca sa duca propriile proiecte la publicare.
Intrarea este libera. Cei care doresc sa aiba o discutie privata cu autorul american, sa-i arate acestuia portofoliul sau sa-i ceara sfatul, se pot inscrie la deschiderea atelierului pentru o taxa de 10 euro.
Workshop-ul este organizat de catre SCBWI (Society of Children's Book Writers and Illustrators), la initiativa Alinei Darian, autoarea cartilor de povesti ilustrate „Prinţul în Palatul de Sticlă" şi „Dragonul care iubea ceaiul", apărute la editura Soarele şi Luna.
„In Romania, „piata” de carte pentru copii este inca in formare. Avem ilustratori si scriitori talentati care se confrunta insa cu dezinteresul editurilor romanesti si monopolul cartilor importate. O solutie este colaborarea cu editurile occidentale si eu cred cu tarie ca nu este atat de greu sa-ti gasesti un editor afara daca stii ce pasi sa urmezi. De aceea l-am invitat in Romania pe Doug Cushman. Cu o cariera de peste 20 de ani, un autor care traieste din povestile sale este cel mai in masura sa motiveze si sa-i directioneze pe artistii romani demoralizati ca nu au cum sa-si faca cunoscute creatiile. Nu va fi un workshop in care se vor discuta lucruri abstracte, dimpotriva. Doug este americanul extrem de deschis, cu o privire mult mai dezinvolta si mai relaxata asupra creatiei decat noi, europenii, carora ne place sa mentinem aura de mister in jurul surselor de inspiratie sau a metodelor de lucru. Dar workshop-ul lui Doug va fi unul interactiv, care sper sa aduca motivatie si inspiratie tinerilor artisti romani”, marturiseste autoarea Alina Darian.
Acest workshop este doar primul dintr-o serie de ateliere care au menirea de a-i incuraja si ajuta pe artistii romani, dar si de a mobiliza editurile si a starni curiozitatea marelui public.
Cu aceasta ocazie pe site-ul Liternet cei interesati pot avea acces la o expozitie virtuala de ilustratie de carte pentru copii, ilustratii realizate de catre artisti membri SCBWI printre care Doug Cushman, Bridget Strevens-Marzo si altii.
http://agenda.liternet.ro/cronici/WorkshopDougCushman.html
Despre Doug Cushman
Doug Cushman este un artist american care a inceput prin a crea benzi desenate dar si-a castigat reputatia scriind si ilustrand carti pentru copii. Premii: Reuben Award for Book Illustration oferit de catre National Cartoonists Society, New York Times Children's Books Best Sellers, The New York Public Library's Best 100 Books of 2000, Book Illustration Award 1996.
www.doug-cushman.com
Despre SCBWI
SCBWI (www.scbwi.org) este singura organizaţie ce oferă servicii complete pentru cei care scriu sau ilustrează cărţi pentru copii. Creată în Los Angeles în anii 70, numarand azi 19000 de membri in intreaga lume, societatea acţionează ca o reţea de schimb de cunoştinţe între scriitori, ilustratori, editori, agenţi literari, librari, educatori. SCBWI are un rol vital in cariera autorilor de carti pentru copii, într-o meserie care presupune pe de o parte izolare iar pe de alta necesitatea cooperării cu alţii. SCBWI este reprezentat in Romania de catre autoarea Alina Darian.
##
Contact:
Alina Darian, editura Soarele si Luna, editura@soarelesiluna.ro, alinadarian@gmail.com
Andreea Leonte, McCann PR, andreea_leonte@mccannpr.ro, 021 232 37 27
Tuesday, February 17, 2009
Centrul de Carte Germana & Goethe-Institut Bucuresti
va invita la vernisajul expozitiei ilustratorilor de carte din Europa
Draw local. Think european!
Joi, 4.12.08, ora 17:00
Cartureşti MTR,Soseaua Kiseleff 3
Noua asociatii de ilustratori din Europa iau parte la aceasta
expozitie itineranta, organizata la initiativa Targului de Carte de la
Frankfurt, sub egida EIF (European Illustrators Forum).
„Limbajul vorbit aici este unul universal: este limbajul ilustratiei.
Oricine il poate intelege, chiar daca este colorat in dialecte si
exprimat intr-un mod foarte personal. Casa ilustratiei este locuita in
numar mare de reprezentantii mai multor natiuni si cercuri culturale,
care isi exprima in imagini perceptia lor asupra lumii."
Tim S. Weiffenbach, Presedintele Organizatiei Ilustratorilor din Germania
(cuvant introductiv: Das Europäische Haus ist mehr als nur ein Sprachbild…)
In acelaşi timp va avea loc si un workshop pentru ilustratie de carte
la care vor participa studenti ai Universitatii de Arte din Bucuresti.
Expozitia este realizata in colaborare cu Libraria Carturesti si poate
fi vizitata in perioada 4.- 14.12.08.
Will Depression
Halifax, Marea Britanie
va scriu ca sa va povestesc despre expozitia Clubului Ilustratorilor din Halifax,Marea Britanie.Dupa cum bine stiti a fost un proiect pregatit indelung, si pentru care trebuie sa-i multumim in primul rand Gabrielei Boiangiu,cea care s-a ocupat de la fata locului de realizarea acestui proiect.De asemenea trebuie sa multumim pentru gazduire galeriei Dean Clough din Halifax(care continua sa ne gazduiasca expozitia pana pe 9 decembrie 2008)si celor 2 artiste engleze care au participat alaturi de noi: Louise si Claire.Spatiul expozitional este extrem de generos fiind de fapt o fosta fabrica transformata in complex artistic(sali de teatru,galerii,cafenea,gift shop) de nivel european.Atat membrii staffului de la Dean Clough cat si cei care au participat la vernisaj au fost extrem de incantati de expozitia noastra,in special de cartile de artist pe care s-au uitat cu cea mai mare atentie.Publicul englez este extrem de educat,si are rabdarea de a parcurge pana la final o carte,sau un film(cum a fost cazul filmuletului de animatie al Patriciei Suliman).De asemenea m-a surprins in mod placut faptul ca la vernisaj,din cei 40 de oameni prezenti, cativa erau juniori,veniti acolo cu parinti,ca intr-un foarte cultural family-field-trip intr-o zi de sambata.In sala alaturata noua,Gabriela Boiangiu si fratele ei Valentin au incheiat ultima parte a proiectului HomeAcasa Project, printr-un foarte inedit "performance": un artist turc,prieten cu ei, a preparat la fata locului un urias si delicios tort in forma de casa(tiglele erau facute din capsuni:).A fost o experienta frumoasa,pentru care trebuie sa le multumesc si celor care au fost acolo si impreuna cu care am pus expozitia: Patricia Suliman,Alina Spatariu si Stefan Ungureanu. Adresa galeriei este www.deanclough.com iar Gabriela Boiangiu a realizat special un blog pentru participarea noastra la expozitie : http://www.romanianillustrators.blogspot.com/


Din nou la Venetia
Intre 8 si 21 octombrie Clubul a deschis a doua sa expozitie la
Venetia, la Instituto Romeno de Ricerca e Cultura Umanistica, mai clar
ICRul nostru de la Venetia. In Palazzo Correr, o casa mare si veche
ingrijita cu drag de directoarea Monica Joita.
Vernisajul a fost unul pe trei voci in toate spatiile Institutului, la
etaj artista italiana Giusi Naletto, in Galeria Noua elvetianul
Ambroise Heritier si in Galeria Mica, noi.
Ambroise a reprezentat Institutul Cultural Elevetian, picturile lui
mici, cu un aer de realism magic imi imaginez ca umpleau noaptea sub
lumina lunii spatiul galeriei cu soapte, ma mir ca nu le-a cumparat
nimeni. Noua ne-au placut.
Jurnalistei de la La Venetia Nuova insa i-a placut mai mult expozitia
noastra pentru ca in ziarul de duminica, 12 octombrie, scrie despre
gli illustratori pazzi (in sensul de pasionati nu nebuni, desigur).
In cele aproape 2 saptamani au intrat tot felul de oameni, mai mult
straini decat italieni, americani, elvetieni, germani, japonezi. Daca
nu au cumprat lucrari, macar au plecat cu cate o cartolina sau o carte
din Colectia Pisicii, sau cu pliantul care a insotit expozitia
(realizat de Silvia Olteanu dar printat de noi in numar insuficient
raportat la cerere..).
Ce a ramas dupa expozitie?
Multumirea unui lucru bine facut (dar data viitoare o sa fie mai
bine), amintirea Venetiei- muzee, galerii, strazi, poduri, canale,
aerul curat, umed si verde, zilele in care am ras impreuna, labirintul
Vilei Pisani…
Si parteneriatul pe care il vom incheia cu Institutul.
Nu e rau.
Sunday, November 23, 2008
Monday, June 9, 2008
Printul in palatul de sticla
"Printul in palatul de sticla"
Text : Alina Darian Ilustratii: Irina Dobrescu
Lansarea a avut loc vineri, 23 noiembrie, in cadrul Targului Gaudeamus

Despre printesa Irina
Poate ca din tot Clubul Ilustratorilor ea este cea mai ilustratoare,
cea care povesteste cu placere in imagini pentru ca are o veche
legatura amoroasa cu cartile. Din cauza cartilor, desenele ei sunt
bogate in idei, insa din cauza bunului simt cu care a observat natura
sunt si pline de detalii, de case, flori si alte multe obiecte intr-o
dezordine romantica.
Observati cum creeaza spatiu in desenele pentru Printul in palatul de
sticla (Ed. Soarele si Luna), cititorul/privitorul trece de pe o pagina pe
alta atras de perspectiva deschisa, de aleea care duce spre parc, de
perdeaua data la o parte.
Irina creeaza spatiu real dar mai ales poetic, ne seduce si ne duce
spre adancimea altei lumi.
Foarte putini ilustratori au puterea asta.
Stela Lie














