Tuesday, February 23, 2010

Calendarul ADC

Calendarul “Ilustrat cu Ilustratii”

Art Directors Club Romania si Clubul Ilustratorilor au lansat Calendarul “Ilustrat cu ilustratii” – proiect al carui obiectiv este acela de a promova ilustratia ca mijloc de expresie grafica moderna.

Serban Alexandrescu, Presedintele ADC Romania, povesteste cum a luat nastere ideea acestui proiect: “Calendarul nu vine doar din dorinta de a oferi ceva “deficitar” in oferta de sezon, ci si din admiratia pentru o resursa mai rar folosita la noi – ilustratia. In mare masura, impinsa in ghetoul tematic al “cartilor pentru copii”, ilustratia iese rar si greu la rampa in ipostaze pentru adulti. Sporadic in reviste, la fel de sporadic in publicitate, ilustratia ne arata, uneori, cand e pe maini bune, ce enorm potential expresiv detine.”
Paisprezece art-directori din unsprezece agentii de publicitate ai caror directori de creatie sunt implicati in ADC*RO au format echipe cu paisprezece ilustratori din Clubul Ilustratorilor. Prin tragere la sorti, fiecare echipa a primit cate o fila din calendar de ilustrat, fara nicio constrangere estetica sau tematica.

“Adevaratul scop al experimentului nostru a fost promovarea ilustratiei ca mijloc de expresie grafica moderna. Ilustratorii din Club pot si vor sa faca si altceva decat carti pentru copii. Noi credem ca multe branduri si multe publicatii pot deveni mai vii si mai expresive dand credit ilustratiei “custom-made” in detrimentul fotografiei diluate in image-bank-uri. Si ilustratori, slava Domnului, avem. Daca stim unde sa ii cautam. De pilda, pe unii dintre ei ii gasim usor pe clubul ilustratorilor.blogspot.com” completeaza Alexandrescu.
“Daca anul trecut am facut un “dans” impreuna cu scriitorii si a iesit cartea Bookataria de texte si imagini, acum (la invitatia “baietilor” din advetising) am dansat din nou si a iesit un calendar. Speram ca lumea din advertising sa ne vada si sa ne solicite si pe mai departe, e loc de ilustratie si in domeniul lor. Oferta noastra e diversa, tehnic, stilistic. Daca editorii nu prea ne baga in seama (si in carti) poate ne gasim locul asa” conchide Stela Lie, membru al Clubului Ilustratorilor.

Calendarul “Ilustrat cu ilustratii” a fost tiparit in editie limitata iar locurile de unde poate fi procurat sunt Rue de Pain si Anthony Frost.

Cosmin Nasui
Clubul Ilustratorilor se afla la ICR Venetia pentru o noua expozitie.
Cu aproape 80 de lucrari am umplut Palazzo Correr, atat in salile de la etaj cat si Galeria Noua de la parter.
Vernisajul deschis de directoarea Monica Joita a fost un adevarat eveniment, arta vizuala fiind insotita de un moment muzical inedit ce a adunat un public numeros. A cantat Maria Buza insotita de un taraf de lautari.
Expozitia poate fi vizitata pana pe 17 decembrie.
Deplasarea artistilor si intreg evenimentul a fost generos sustinut de Primaria Bucuresti prin Centrul de Conservare ai Valorificare a Traditiei Populare Romanesti prin Directoarea acestuia, Claudia Virlan, prezenta la vernisaj.

Carti proaspete

La libraria Jumatatea Plina au poposit < Bookataria de texte si imagini >, si < Colectia Pisicii > ale Clubului Ilustratorilor.

Lansare de carte Libraria Carturesti Institutul Francez

Lansare de carte Gaudeamus

Targul International de Carte Gaudeamus 2009

Lansare de carte - Bookataria de texte si imagini - antologie de povesti ilustrate pentru copii

28 noiembrie, ora 11:00, standul Pro Editura si Tipografie 


„BOOKATARIA DE TEXTE SI IMAGINI” este o premiera editoriala. Volumul reuneste o pleiada de scriitori si ilustratori romani cu texte si imagini dedicate copiilor. Este o carte – manifest, dovada ca exista resurse proaspete, aici si acum, atat in zona textelor originale romanesti pentru copii cat si in cea a ilustratiei de carte de calitate. Dupa golul lasat de disparitia titlurilor de carte romaneasca pentru copii din anii 80, Bookataria demonstreaza ca se poate reinnoda legatura cu o traditie aparent pierduta. Suita de povesti si desene sunt un deliciu pentru copiii mici si mari si ar putea fi un handbook pentru editori.

Cartea ofera o serie de surprize cititorului, printre semnatarii textelor aflandu-se atat scriitori de literatura pentru copii, cat si multe nume binecunoscute publicului, autori de beletristica, ce abordeaza si acest domeniu. Dintre acestia, unii o fac in premiera. Stilurile celor prezenti in carte sunt foarte diferite, iar selectia de texte rezultata propune o imagine de ansamblu asupra literaturii noastre pentru copii azi. Mai mult, alaturi de scriitorii romani sunt inclusi si autori cunoscuti pentru contributia in domeniul literaturii internationale pentru copii.

La lansare, puteti asculta o parte din texte in lectura autorilor - vor citi din propriile povesti si poezii Grete Tartler, Elena Vladareanu, Alina Darian si Florin Bican.



Contribuie:

Simona Popescu, Cosmin Manolache, Calin Mihailescu, Florin Bican, Doina Rusti, T.O.Bobe, Calin Torsan, Grete Tartler, Alina Darian, Mircea Cartarescu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Vasile Ernu, Ada Milea, Ioana Nicolae, Florica Bud, Victoria Patrascu, Marie Chartres, Jan Cornelius, Elena Vladareanu.

Ilustratori: Mihaela Paraschivu, Ioana Ursa, Oana Ispir, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Alexandra Radulescu, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Stela Lie, Veronica Neacsu, Agnes Keszeg, Adriana Gheorghe, Adriana Horga, Doina Roman, Alina Munteanu, Sebastian Oprita, Marga Udrescu.

Cartea finalizeaza un proiect coordonat de scriitorul Florin Bican si este realizata de Clubul Ilustratorilor si Faber Studio si tiparita la Pro Editura si Tipografie cu sprijinul Adria Grup SRL.
«Once upon a time... »
Istanbul, Turcia
noiembrie 2009


In momentul cand Clubul Ilustratorilor a fost invitat sa expuna in cadrul targului de arta „Artist 2009” (Sanat fuari) s-a ridicat imediat problema gasirii unei tematici pentru expozitie. Si cum aceasta era prima data cand publicul turc interactiona vizual cu lucrarile membrilor Clubului Ilustratorilor, ne-am gandit sa le spunem o poveste. Si cum orice poveste incepe cu „A fost odata ca niciodata...” asa a ramas si numele expozitiei.

Povestea noastra a avut in centrul atentiei o pisica mare si rosie cu aripi(realizata de Veronica Neacsu), un simbol care ne urmeaza si care reuseste mereu sa aduca zambete privitorilor si nu de putine ori se lasa fotografiata si admirata.
Publicul nostru a fost curios si nu l-am dezamagit, surprinzandu-l mereu cu momente speciale in povestea noastra, proiectul Cutiuta, Colectia pisicii, cartile de artist(Stefan Ungureanu, Gabriela Boiangiu). ilustratiile-obiect ale Oanei Ispir si multimea de cartoline, semne de carte si insigne. Lucrarea Silviei Olteanu, «Cien años de soledad» a fost indelung admirata de toti vizitatorii. Iar panzele Mihaelei Paraschivu au fascinat trecatorii, nu putini fiind cei care au cerut o adresa de contact.

Deznodamantul a fost cu happy end, cine dorea, putea sa mai vada si alte povesti daca intra pe blogul nostru si de asemenea ni s-au propus viitoare colaborari, astfel ca povestea noastra sa se continue si la anul pe meleagurile turcesti.

Participarea a fost realizata cu sprijinul ICR Istanbul prin Domnul Prof. Dr. Mihai Maxim, directorul Institutului, Doamna Silvana Rachieru si Doamna Liliana Boscan.
Paralel cu acest eveniment s-au desfasurat Targul de carte si prima editie a Festivalului de literatura Tanpınar. Multe interviuri si intalniri cu autori celebri din toata lumea (din Romania: Norman Manea, Dan Lungu, Adela Greceanu, Luminiţa Marcu si Silvia Kerim)!!!

Au expus: Mihaela Paraschivu , Ioana Ursa, Anca Popescu, Adriana Horga, Adriana Gheorghe, Alina Samoschi, Doina Butuşină, Silvia Olteanu, Ştefan Ungureanu, Amalia Dulhan, Margareta Udrescu, Ciprian Udrescu, Alexandra Rădulescu, Patricia Suliman, Irina Dobrescu, Stela Lie, Sebastian Opriţa, Oana Ispir, Suzan Suliman, Cristiana Radu, Raluca Ilie, Veronica Neacşu, Doina Roman, Alina Antemir si Adrian Mihalcea.

Curator: Patricia Suliman

Multumim tututor celor care s-au implicat in proiectul «Once upon a time...» si in special Doamnei Stela Lie.

Expozitie Palatul Sutu- Zilele Bucurestiului 2009

BOOKFEST

JOI, 18 IUNIE, BOOKFEST, SALA DE EVENIMENTE ORA 18.00




Va invitam la discutia

CARTEA DE COPII- INCOTRO?



Dezbaterea porneste de la un proiect initiat de scriitorul Florin Bican impreuna cu Clubul Ilustratorilor. Bookataria de texte si imagini este prima antologie romaneasca de povestiri si ilustratii pentru copii, prima initiativa care aduna la un loc o serie de nume importante de scriitori si ilustratori romani.

Despre ce inseamna aceasta initiativa in contextul actual al pietei de carte, cand dezinteresul editorilor merge mana in mana cu lipsa de educatie vizuala a publicului, despre traditia remarcabila a cartii romanesti pentru copii si pauza care a urmat dupa 89, despre ce se intampla cu literatura pentru copii azi vor vorbi Alina Darian (autoarea a doua remarcabile carti pentru copii si a editurii Soarele si Luna), Stela Lie (initiatoare a Clubului Ilustratorilor) si Florin Bican, scriitor, coordonatorul proiectului Bookataria de texte si imagini





Time Out

Clubul Ilustratorilor

Centrul National al Dansului, Bucuresti.

Intre 10-12 iunie avem carti la CARTE CU DESENE/ SALA DE LECTURA, Centrul National al Dansului, Bucuresti.

Bookataria de Imagini- 1 iunie

Clubul Ilustratorilor prezinta

BOOKATARIA DE IMAGINI

[d] GALLERY, str Th Burada nr 12 (langa parcul Facultatii de Drept)
Vernisaj: luni 1 iunie, ora 18.00 Expozitia este deschisa in perioada 1-13 iunie.
Program de vizitare 16.00-20.00, luni inchis, telefon 0744342487 (Amalia Dulhan)

Clubul Ilustratorilor va invita de ziua copilului la o expozitie de ilustratie prezentand proiectele recente ale membrilor sai - desene publicate sau nepublicate, carti tiparite
sau digitale, carti-de-artist, ilustratii-obiect, etc. O data pe an ilustratia va invita in laborator, in Bookatarie!

Intre aceste proiecte, Pas-de-deux (o suita de lucrari ce au facut obiectul unui concurs intern, dotat cu Premiile Anonima, ce insumeaza 1000 de euro) ilustreaza conceptia personala a ilutratorilor despre relatia intre doi parteneri egali, diferiti si inseparabili: Textul si Imaginea.

O serie de carti de artist ofera experienta intima a intalnirii cu unicitatea obiectului-document, desenat,/gravat/ pictat, scris si legat manual, colaj de hartii desenate/pictate, fotografii ori obiect printat/tiparit/serigrafiat cu exactitate tehnica intr-un tiraj limitat.
Expunem si tipar digital, adica mai multe carti in tiraj mic si multe cartoline.


Vernisajul expozitiei este acompaniat de lansarea Booktariei de texte si imagini-
o antologie de texte pentru copii mici si mari, apartinand unor scriitori romani prestigiosi si ilustrate de membrii Clubului. Proiectul este un manifest al ideii ca exista resurse atat in zona textelor originale romanesti pentru copii (macar in sertarele scriitorilor) cat si in cea a ilustratiei de carte de calitate.
Pe terenul recent defrisat, la noi, al colaborarilor autor-ilustrator, Bookataria.. este prima initiativa care aduna la un loc o serie de nume importante de scriitori si ilustratori romani cu texte si imagini dedicate celor mici.
Proiectului coordonat de scriitorul Florin Bican i s-au alaturat scriitori cu stiluri foarte diferite, nu toti scriitori de literatura pentru copii. Un scriitor va vorbi si la lansare:
Horia Roman Patapievici!
Contribuie: Simona Popescu, Cosmin Manolache, Catalin Mihailescu, Doina Rusti, T.O.Bobe, Calin Torsan, Grete Tartler, Alina Darian, Mircea Cartarescu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Vasile Ernu, Ada Milea, Ioana Nicolae, Elena Vladareanu, Floriana Bud, Victoria Patrascu.
Deocamdata cartea este editata digital, produsa in colaborare cu Faber Studio (Silvia Olteanu, Alex Radulescu, Dinu Dumbravician). Asteptam interesul editorilor si propuneri de publicare!




Noi nu va vindem „povesti de adormit copiii” ci „povesti de trezit copiii”. Cu alte cuvinte, initiativele de acest tip lucreaza cu ilustratia ca forma de cunoastere. Intr-un univers abandonat prin traditie pasivitatii si marcat de constrangerile comercialului si ale jocurilor de putere, indivizii se alieneaza. O carte pentru copii bine scrisa si desenata e un pas spre educarea sensibilitatii colective. România anilor 70-80 era, paradoxal, mai bogată şi mai colorată la capitolul cărţi pentru copii decât cea de acum. Copiii romani de azi cresc cu expunere limitata la cateva tipuri de stimuli vizuali, care de obicei inregimenteaza imaginatia in loc sa o deschida. Piata de carte, cu rare si foarte recente exceptii, e un teritoriu arondat setei de a face bani, si atat. In alte tari exista subventii de stat pentru acest domeniu si un interes constant, pentru ca povestile si imaginile aferente lor nu sunt doar „un domeniu minor al pietei de carte” ci contribuie la stabilirea coordonatelor psihice fundamentale pe care vom evolua si a universului existential al fiecaruia. In acest context este extrem de importanta o initiativa care deschide spatiu creativitatii, care poate stimula imaginatia si produce o deschidere mentala. (Cristiana Radu)


In cadrul expozitiei, pe data de 3 iunie va propunem si o “intalnire de lucru” cu invitati din advertising. Se va dezbate un subiect foarte important pentru orice artist-grafician-ilustrator: despre ilustratie si locul ei in publicitate.
Invitati de marca din domeniu: Serban Alexandrescu (Headvertising), Mihai Grecea (Adviser) si altii.




Clubul Ilustratorilor (clubulilustratorilor.blogspot.com) a luat fiinta in 2006 si este un grup de artisti coagulat in jurul unei preocupari comune: pasiunea pentru lucrul cu imaginea, pentru constructia de naratiuni vizuale si pentru incursiunile in zonele de contact ale textului cu imaginea. Este momentan, alaturi de proaspat infiintata filiala Romania a SCWBI, singura organizatie care ofera un cadru coerent si profesionist practicarii ilustratiei de carte ca arta.

Membri: Alina Antemir, Alina Samoschi, Ioana Ursa, Irina Dobrescu,
Mihaela Paraschivu, Oana Ispir, Patricia Suliman, Radu Tartan, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Stefan Ungureanu, Alina Spatariu, Alexandra Radulescu, Alexandra Ujeuca, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Ciprian Udrescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Doina Roman,
Florin Pantilimon, George Anghelescu, Stela Lie, Veronica Neacsu,
Iulian Fratila, Elena Ghiocel, Adrian Mihalcea, Florian Mihalache, Mihaela Schiopu, Alina Muntean, Gabriela Boiangiu, Agnes Keszeg, Victor Ionescu, Adriana Gheorghe, Adriana Horga